La cativa ani de la producerea unui cataclism care a distrus civilizatia si a devastat tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, un tata si un fiu marsaluiesc spre sud in incercarea de a ajunge la mare, acolo unde clima este mai blanda si mai calda. Nimic nu se misca in acest peisaj postapocaliptic cu exceptia cenusii spulberate de vant, care i-ar impiedica pe cei doi sa respire daca nu ar purta niste masti improvizate care sa filtreze aerul. Este un frig atat de crunt incat ar putea face pietrele sa crape, cerul este intunecat, iar zapada ce continua sa cada are culoare gri. Tatal – care este intelectual si are cunostinte avansate de biologie si antropologie – isi da seama ca singura sansa de a supravietui este aceea de a ajunge pe coasta, dar pentru aceasta trebuie sa invinga bandele de canibali si ucigasi, care nu respecta nici o lege si ii pandesc pe refugiati la marginea drumului si sa procure hrana cea de toate zilele pentru el si fiul sau, singurele averi pe care le detin fiind hainele cu care sunt imbracati si un pistol cu doua gloante, care i-ar putea ajuta deopotriva sa se apere sau sa se sinucida in cazul in care nu ar izbuti sa treaca de aceasta iarna fara sfarsit
Descarca cele mai bune
filme 2010 gratis!
Ce se intampla atunci cand un om de ÅŸtiinţă de renume mondial, strivit de pierderea fiicei lui mai mari, concepe o carte care se va dovedi a non-existenÅ£a lui Dumnezeu. Aceasta este povestea lui Charles Darwin si master-lucrarea “Originea speciilor”. Filmul descrie inceputul unei revolutii morale si religioase,inceputul unei teorii ce va afecta lumea intreaga de-a lungul timpului. Totul se petrece intr-un mic sat englez; unde un om simplu traieste in doua lumi diferite.Intr-una el este fidel familiei si are parte de o casnicie pasionala iar in cealalta trebuie sa faca fata celei mai periculoase idei din istorie, precum ÅŸi sa dezvolte o teorie ce va fi in cele din urma salvata de la dispariÅ£ie de logica simpla a unui copil.
Descarca cele mai bune
filme 2010 gratis!
Filmul spune povestea unui cuplu de succes din Manhattan, format din Meryl si Paul Morgan, care are o singura mare problema: casnicia lor e pe terminate. Dar viata lor devine si mai complicata dupa ce asista din intamplare la un asasinat. Criminalul platit pe care l-au vazut vrea acum sa-i ucida, iar FBI ii muta din New York intr-un orasel micut din Wyoming. Departe de vietile lor agitate si slujbele obositoare, Meryl si Paul au sansa sa-si refaca idila care i-a unit cu ani in urma. Dar asasinului nu-i trebuiesc multe miscari pentru a-i gasi pe martori…
Descarca cele mai bune
filme 2010 gratis!
Un grup de straini se afla intr-un restaurant izolat, undeva pe o autostrada americana. Ei devin, fara voia lor, singura sansa de supravietuire a Umanitatii. Dumnezeu e manios pe oameni si faptele lor si trimite armata sa de arhangheli sa distruga planeta. Eroii de conjunctura sunt ajutati de un alt inger, nimeni altul decat Arhanghelul Mihail. Miza confruntarii e chelnerita Sandra care, fara sa stie, e insarcinata cu urmatorul Mesia. Nu trece mult, iar restaurantul devine un camp de lupta intre oameni, Mihail si ingerii unui Dumnezeu foarte manios.
Descarca cele mai bune
filme 2010 gratis!
Atunci cand Jess loveste cu masina un pescarus in drumul ei spre portul local, nu stie ca este vorba despre un avertisment infricosator a ceea ce urmeaza sa se intample. Dupa ce urca pe puntea unui yacht impreuna cu un grup de prieteni pentru a face o croaziera de relaxare pe Oceanul Atlantic, femeia isi da seama ca lucrurile nu sunt asa cum ar trebui sa fie, dar nu isi poate explica ce anume ii starneste nelinistea si suspiciunile pana in momentul in care ambarcatiunea lor este lovita de o furtuna puternica si este scufundata in Triunghiul Bermudelor.
Pentru a se pune la adapost de intemperiile atmosferice si pentru a-si salva vietile, tinerii se refugiaza pe un vapor care pare pustiu si al carui ceas de bord s-a oprit de multa vreme, dar pe care Jess are impresia neplacuta si angoasanta ca a mai navigat in trecut. In curand pasagerii constata cu stupoare ca nu sunt singuri la bord si ca cineva incearca sa ii elimine din joc unul cate unul, Jess fiind singura care detine cheia ce ar putea pune capat terorii.
Descarca cele mai bune
filme 2010 gratis!